Bucharest Science Festival 2019

Cunoașterea înseamnă putere.

Știința ne-a permis să învingem foametea, bolile și sărăcia, ne-a deschis drumul spre alte planete și ne-a oferit cheia înțelegerii Universului. Prin știință am căpătat o putere de nebănuit.

Ne bazăm pe puterea științei, dar puterea trebuie echilibrată prin responsabilitate. Cum vrem să arate lumea de mîine? În ce fel de societate ne dorim să crească și să trăiască copiii și nepoții noștri? Cum putem să balansăm avantajele și riscurile unor noi tehnologii?

Decizia ne aparține, dar pentru a ne folosi cu înțelepciune de instrumentul prețios al științei este nevoie să o înțelegem. Nu putem progresa dacă nu înțelegem lumea din jurul nostru, dacă renunțăm la curiozitate, dacă înlocuim rațiunea cu dogmatismul și superstiția.

În acest scop, Bucharest Science Festival își propune să contribuie la extinderea culturii științifice în societate și să încurajeze educația STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics) a tinerilor.

Pe durata a cinci zile, prin intermediul a peste 100 de evenimente dedicate celor mai noi descoperiri din știință vom oferi posibilitatea înțelegerii importanței acestora, ilustrînd impactul pe care îl au în viața noastrã de zi cu zi, fie cã este vorba de fuziunea nucleară sau de robotică, de explorarea spațială sau de medicină.

Anul acesta inaugurăm colaborarea cu ITER, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de cercetare și de inginerie din lume, la care participă 35 de țări, inclusiv România. Reactorul de fuziune aflat în construcție în sudul Franței va produce energie curată folosind același tip de reacții nucleare ca și Soarele.

Vă aşteptăm în curînd la Bucharest Science Festival 2019 pentru a ne gîndi, împreună, la viitor!

Detalii administrative:

Bucharest Science Festival are loc în multiple locaţii din Bucureşti - fiecare eveniment are precizată şi locaţia.

Participarea la majoritatea evenimentelor este gratuită. Unele din ele necesită înscriere prealabilă. Evenimentele cu taxa au taxa precizată în descrierea lor.

Vă rugăm intraţi pe evenimentele care vă interesează şi urmaţi instrucţiunile.

Evenimente speciale

Conferinte si Dezbateri

Renumiți oameni de știință din țară și din străinătate pun în discuție subiecte fierbinți din cercetare.

Experimente si Demonstratii

Experimente, demonstrații, vizite în laboratoare îți vor permite să arunci o privire asupra unei lumi fascinante atît pentru copii cît și pentru adulți.

Documentare

Bucură-te vizionînd documentare de știință

Science @ School

Science @ School este un program prin care aducem în contact tineri oameni de ştiinţã români şi strãini cu elevi de gimnaziu sau liceu, organizînd vizite ale cercetãtorilor în unitãţile de învãţãmînt.

Ateliere pentru copii

Înțelegerea fenomenelor științifice și deschiderea pentru acest mod de abordare al lumii se întîlnesc la copii încã de la cele mai fragede vîrste, încã de când se joacã cu apã și nisip turnind dintr-un recipient în altul. Educația științificã le asigurã copiilor premiza gîndirii critice, rigurozitate și, de ce nu, pasiunile de mai tîrziu. În cadrul festivalului mulți provideri de ateliere științifice își adunã forțele pentru a oferi copiilor ateliere speciale pe cele mai variate teme unele gratuite, altele la prețuri promoționale.

Cum functioneaza?

Avioane sau periuțe de dinți, calculatoare, telefoane sau batiste de hîrtie, chibrituri, ghivece de flori sau nave spațiale... Imagineazã-ți o lume fãrã ele. Imagineazã-ți o lume fãrã ingineri care sã le proiecteze sau fãrã fabrici care sã le producã. Imagineazã-te pe tine trãind într-o astfel de lume! Vino sã afli povestea din spatele unor obiecte aparent banale! Vino sã te întîlnești cu cei care fac posibilã o civilizație tehnologicã! Vino sã afli cum se fabricã lucrurile!

Expozitii

Fizica, chimie, istorie, arheologie - nenumarate subiecte fascinante va asteapta sa le descoperiti in expozitiile deschise in cadrul BSF 2019!

Conferinte de presa

Unde? Cind? Cine?

Fie ca esti jurnalist sau blogger, te invitam sa descoperi ce am pregatit la editia din acest an a Bucharest Science Festival!

Zilele stiintei Adjud, Vrancea

Lucrurile frumoase care se întâmplã atunci când oamenii își unesc eforturile, ne uimesc continuu. Mulțumim Ellen Popovici pentru cã este alãturi de Bucharest Science Festival al 3lea an consecutiv.

Zilele stiintei Timisoara

BSF inspira comunitati locale sa isi indrepte atentia catre stiinta. Prin eforturile Roxanei Pirnea, orasul Timisoara are zilele stiintei locale

BSF in scoala ta

Alãturîndu-se Bucharest Science Festival școli din București aduc atenția asupra științei pe perioada festivalului. Sunt inspiraționale și pentru noi și le mulțumim cã îți unesc eforturile cu ale noastre

Programul Festivalului (vezi programul complet)

Bucharest Science Festival 2017