Salonul de ştiinţă al şcolilor

Categoria: Science @ School

Parteneri:
AgroBiotechRom Muzeul National de Geologie VR Cinema Little London Academy

Unde: Muzeul National de Geologie (vezi harta)

Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff 2

Programari:

Miercuri 26 sep, 10:00 - 13:00

În cadrul Salonului, echipe de elevi aflaţi sub coordonarea profesorilor de ştiinţe vă aşteaptă cu experimente şi demonstraţii ce ilustrează teme din curricula şcolară. Fie că eşti părinte, fie că eşti profesor vino cu copiii la Salon; vor putea să înveţe de la alţi copii de vîrsta lor!


Înregistrare grupuri școlare: https://goo.gl/forms/u7U7qHYNDUy2Pb9X2

Înregistrare părinţi: 
https://goo.gl/forms/SlCqUovAe3yDNAlg2

Dacă eşti profesor şi vrei să ni te alături ca expozant te rugăm să ne scrii la miruna.patrascu@parentime.ro 

Grupurile şcolare care vizitează Salonul pot vizita gratuit şi expoziţia permanentă a Muzeului de Geologie - cu programare prealabilă telefonică 031/438.17.23

În cadru Salonului de știință al școlilor puteți participa la:

  • Experimente și demonstrații făcute de școlile participante - chimie, fizică, biologie, etc. 
  • Atelierele de biochimie GeneEd - Una dintre cele mai importante descoperiri ale ultimilor 100 de ani a fost înţelegerea mecanismului prin care este transmisă informaţia genetică, "cartea de bucate" ce conţine toate reţetele necesare construirii şi funcţionării unui organism viu. ADN-ul poate părea misterios, dar printr-o procedură simplă, folosind cîteva cunoştinţe de chimie şi de biologie, putem să-l extragem şi să-l punem în evidenţă.

    Prin atelierele de biochimie GeneEd, un program educaţional interactiv dezvoltat cu sprijinul Asociaţiei AgroBiotechRom, urmărim să stimulăm interesul copiilor asupra ştiinţelor vieţii.

 

 

  • o pistă de concurs și mașini ce participă la competiția mondială F1 în Schools. Echipa Malaxa este sprijinită de Renault.

 

  • VR Cinema cu 2 documentare de realitate virtuală - Our Solar System și Călătorie în centrul unei celule. Documentarele vor putea fi downloadate pe telefoanele personale și vor putea fi folosiți ochelarii profesioniti de VR pentru a avea o experiență aproape reală.
  • Atelier 3D PRINTING-Alături de ECDL ROMANIA vei afla ce este fabricația aditivă și modul în care s-a dezvoltat în timp această nouă tehnologie. De asemenea, se vor prezenta utilizări specifice ale imprimării 3D, exemple de obiecte obținute prin procedee specifice imprimării 3D, iar la final va avea loc o scurtă prezentare de modelare 3D a unor piese. Elevii și profesorii vor putea asista la demonstrații de 3D Printing, având acces la imprimante 3D.

     

Vă aşteptăm!

 

Dintre experimentele prezentate de școli:

Elevii Școlii Little London și profesorii lor v-au pregătit mai multe experimente, în care veți avea ocazia să faceți cunoștință cu legi ale fizicii și formule chimice într-o manieră simplă. Ba chiar și cu puțin umor. Există o explicație științifică pentru orice. Ați fi chiar surprinși cât de multe lucruri din viată noastră de zi cu zi pot fi obiectul unui experiment științific.
 

  1. Doză de aluminiu sare din cană: Aerul pătrunde prin spațiul dintre doză și peretele cănii, apoi pătrunde sub ea. Datorită spațiului mic dintre doză și perete, viteză aerului este relativ mare. Explicație - legea lui Bernoulli: în cazul curgerii unui fluid ( aerul ) suma dintre presiunea statică, presiunea dinamică și cea de poziție este constanța.
  2. Piperul se retrage de la suprafață apei. De fapt, nu piperul se retrage, ci apa. Detergentul de vase de pe deget reduce tensiunea superficială a apei, iar apa antrenează piperul spre marginea vasului, unde tensiunea superficială este cea uzuală a apei, adică mai mare ( fiind mai departe de zona “perturbată” de detergent ).
  3. Mingea de ping-pong rămâne pe sticlă: mingea este menținută pe gura sticlei de presiunea atmosferică și de tensiunea superficială a apei.
  4. Mingea de ping-pong în paharul cu apă: explicația este dată de tensiunea superficială a apei. Când paharul este plin parțial, forma meniscului de la suprafață apei împinge mingea spre margine. Când paharul este plin la maxim, forma meniscului aduce mingea spre centru.
  5. Apa nu curge dintr-o sticlă ai cărei pereți sunt găuriți cu pioneze. Presiunea atmosferică din cameră opune rezistență apei din sticlă și nu îi permite să curgă prin găurile produse de pioneze. Apa curge când creezi presiune în interiorul sticlei, fie deschizând dopul ( și astfel presiunea atmosferică acționează și din interiorul sticlei ), fie comprimand sticlă între degete.
  6. Oul nu se sparge: explicația este dată de faptul că lichidele sunt incompresibile.

       7. Un balon umplut cu puțină apă. Se ține o lumânare aprinsă sub el și acesta nu se sparge.

        8.Curcubeul din pahar. Coloranți alimentari și zahăr. Diferența de densități. 

        9.Sticlă cu soluție pt. desfundat țevi+ bucățele de folie aluminiu.

Acestea fiind spuse, noi ne pregătim laboratorul, iar pe voi vă așteptăm cu drag să-l testați. 

____________________________________________________________________________

 

Dragi elevi,profesori si părinți,   

Elevii școlii gimnaziale Genesis vă invită să ne cunoaștem, să experimentăm și să descoperim împreună curiozități științifice cu aplicabilitate în viața de zi cu zi.  

Aspectele pe care ne propunem să abordăm vor fi: 

1. De ce nu se udă rațele? (fenomene de impermeabilitate)

2. Undele sonore si propagarea sunetelor (vibrațiile aerului)

3. Analiza dermatoglifelor digitale (amprente)

4. Cum ajung mirosurile la nas? (receptorii olfactivi)

5. Producerea dioxidului de carbon de către plante. 

Vă așteptăm cu drag!"

____________________________________________________________________________

Complexul Educational Laude-Reut va participa la Salonul de Stiinta al Scolilor cu echipe de elevi de gimnaziu care vor imbina biologia cu fizica. Experimentele si proiectele prezentate vor viza protectia mediului, fermentatia, parghiile aparatului locomotor si circulatila la plante.