Explorarea frontierelor cosmice

Categoria: Science @ School

Parteneri:
Banca Comercială Română (BCR) European Space Agency

Unde: Bucuresti

Programari:

Joi 28 sep, 10:00
Joi 28 sep, 15:00

În urmă cu cinci secole navigatorii europeni deschideau calea spre noi continente, spre noi orizonturi. Prin călătoriile lor au extins dimensiunile lumii cunoscute; dintr-o dată aceasta devenea mult mai mare şi mai bogată. Astăzi ducem mai departe moştenirea primilor exploratori prin misiunile Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), în cadrul căreia România este membru cu drepturi depline din 2011. 

În ultimii ani, misiunile ştiinţifice şi de explorare ale ESA au fost în atenţia presei prin premiere mondiale precum aterizarea pe o cometă (Rosetta), cea mai detaliată şi precisă cartografiere 3D a galaxiei noastre (observatorul spaţial Gaia), punerea la punct a tehnologiei pentru un observator spaţial de unde gravitaţionale (LISA Pathfinder) sau programul de căutare a vieţii pe Marte (ExoMars). 

Cu ocazia Bucharest Science Festival 2017 veţi putea afla mai multe despre aceste misiuni, despre dificultăţile pe care au trebuit să le depăşească, despre succesele şi semi-eşecurile lor, precum şi despre proiectele de viitor ale ESA de la Mark McCaughrean, Senior Advisor pentru Ştiinţă şi Explorare în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene

După obţinerea doctoratului din partea Universităţii din Edinburgh, Mark a lucrat la NASA Goddard Space Flight Centre, apoi la mai multe institute astronomice din Tucson, Heidelberg, Bonn şi Potsdam şi a predat astrofizică la Universitatea din Exeter. Profesorul McCaughrean s-a alăturat ESA în 2009, răspunzînd şi de comunicarea rezultatelor obţinute de misiunile astronomice, de heliofizică, explorare planetară şi fizică fundamentală. 

Cercetările sale vizează studierea formării stelelor şi sistemelor planetare; de asemeni, Mark activează în echipa de cercetători a viitorului telescop spaţial James Webb, dezvoltat în colaborare de NASA, ESA şi Agenţia Spaţială Canadiană (CSA).

 

Informaţii importante:

Discuţiile vor avea loc în engleză.

 

Ne pare rau, acest eveniment, s-a ocupat. Daca va intereseaza sa gazduiti in scoala vorbitori de stiinta in afara festivalului, va rugam sa ne scrieti la miruna@bucharestsciencefestival.ro